Cineva spunea o ca e o "prima data" pentru orice.Uite ca a venit si prima data cand scriu despre iubire;defapt, cred ca e o premiera chiar si faptul ca scriu despre ceva frumos si pozitiv.O buna perioada de timp am dezvoltat cu sarguinta o pseudo-estetica a uratului, intrucat tot ceea ce am scris vreodata a luat nastere si s-a hranit cu negrul frustrarilor mele, cu visele ce le-am vazut stingandu-se mult prea devreme sub ochii mei neputinciosi.
M-am invatat sa fug de ea, poate chiar dinainte de a sti s-o recunosc. Mi-as fi dorit sa straluceasca ca nasul lui Rudolf, si sa miroase a acadele si speranta, dar "dragostea" mea a ales in schimb sa fie eleganta, asa ca s-a imbracat in negru, iar prin porii ei emana un puternic miros de frica.Vroiam sa ma invete sa valsez, dar ea a insistat sa fie karatista.Credeam c-o voi putea striga, c-o voi urla, si-o voi canta, dar ea, "dragostea", mi-a sugrumat vocea interioara inca de la primul "T".Atunci am realizatca n-as stii sa o recunosc, nici daca as locui in aceeasi casa cu ea.Asa ca m-am hotarat sa fug si mai tare,si sa ii schimb numele, sperand ca asa nu o sa ne mai intalnim.Ii spuneam "t", sau marele "T", apoi "ura", apoi "cea a carei nume nu-l pomenesc", "le i ", "the fluff stuff", "chestia despre care nu vorbesc", "gretosenia","chestia roz", si alte derivate, cu care ma asiguram ca cei din jur o sa stea departe de "ticaitoarea mea" si ca nu o sa mai am de ma confruntat vreodata cu asa ceva.
Acum, privind toate astea detasat, pot doar sa spuna ca toate povestile ar putea fi grupate, din punctul meu de vedere, in cateva categorii: prima data vin "deschizatorii de drumuri", persoanele alea cu care faci lucruri noi, cu care experimentezi si explorezi, si totul pare wow(sau ingrozitor, depinde de cine .Apoi sunt "cei cool";cu siguranta fiecare dintre noi a fost, si-a dorit sa fie, sau s-a trezit intr-o relatie cu o persoana populara.In situatia buna, tipul/tipa arata bine,e sportiv/cantaret/artist, toata lumea il stie(mai bine decat tine), si cam atat.In varianta mai putin optimista(nu ca prima ar fi fost cine stie ce), iesi cu el/ea, si dupa ceva vreme, cand realizezi si tu ca persoana respectiva e populara, mai descoperi cu stupoare ca mai iese cu inca 3-4 persoane in acelasi timp.
Mai apoi poate aparea "marea chestie", sau cel putin ceea ce crezi tu ca e marea chestie;adica ceva care nu seamana cu nimic altceva, si te invaluie intr-un abur gros, atat de gros, ca se transforma in smoala.Uite asa te trezesti intr-o dragoste cu nabadai, in care 2 zile spargi vase, si 3 cumperi, o relatie cu o persoana cu care nu poti sta nici cu, nici fara.Asa ca o lungesti amagindu-te (sau amagindu-va unul pe altul), pana in momentul in care cineva are suficient curaj incat sa puna punct tavalitului in mocirla.
Desigur, intre, sau chiar in cadrul celor de mai sus, pot sa apara experientele de genul "love me if you dare", in care iti sunt testate limitele si sperantele, sau cele de genul "Macacus rhesus", bazate doar pe atractie fizica si atat, sau, dimpotriva, cele "unda-corpuscul", in care te poti indragosti de creierul cuiva, dar nu poti sa ai nimic cu acea persoana.Pe langa toate cele, mai pot fi intalnite relatiile de tip "colivie", de posesiune, in care unul dintre parteneri are impresia ca l-a cumparat pe celalalt de la super-market la super-oferta, si e bine sa il duca repede acasa si sa il inchida in seif, cu cheie, lacat, cifru, zale, si in final...vid.Des prezente, dar nu suficient de importante pentru a vorbi despre ele ar mai fi persoanele "himera", care nu stii de unde au aparut,de unde te-au lovit, si unde au disparut, cele cu care poti sa ai "apa de ploaie", cele "de club", "de biblioteca", si asa mai departe.
Totusi, desi am vorbit pana acum destul de mult despre tot felul de tipuri de relatii, nu am pomenit nimic despre iubire.Si cand spun iubire, ma refer la "acea" dragoste, care se cere scrisa cu litere mari si subliniata cu sclipici.De ce nu am vorbit?! E simplu: pentru ca Iubirea, NU inseamna relatie.Iubirea nu inseamna posesiune, nici o provocare ce te poate face sa sfarsesti intr-un bloc de beton.Nu e perfecta, nici exploziva, ci blanda si rabdatoare;e curajoasa, si perseverenta.Stie sa fie acolo cand ai nevoie de ea, iar cand nu stie, se lasa invatata.Nu-ti cere nimic, si iti da totul.Nu te iubeste pentru ca o iubesti, ci te iubeste pentru ca te iubeste.Te va invata sa razi cand vei fi uitat si sa zambesti, va fi alaturi de tine, cand nici macar tu nu vei mai stii sa fi, te va ajuta sa regasesti drumul spre tine, cand il vei fi uitat.Iti va pansa ranile adunate din bataliile cotidiene, si inainte de a-ti fi altceva, iti va fie prietena.
Dragostea e o slujba cu norma intreaga, una de la care nu iti poti lua concediu si nu primesti prime babane de Craciun;ea se plateste cu sine insasi si se ofera siesi.Iubirea e libertate, e atunci cand reusesti, prin tine, nu sa ii sorbi sufletul celui de langa tine, ca pe o ceasca buna de cafea, ci sa ii dai tu dintr-al tau fara sa astepti nimic in schimb.Esti curajos si in acelasi timp usor nebun, si te avanti in sufletul sau ca intr-o mare involburata, si te intorci cu temerile sale;mereu acolo, mereu altele.Ii cunosti cele mai urate parti, si esti acolo in cele mai proaste zile, si tot nu iti e teama sa vezi asa cum este, ceea ce iubesti.Pentru ca te simti liber;si el la fel.Iar, printr-o mare imbratisare, devii o extensie a libertatii sale, a sa, fara a simti nici chiar o secunda ca ai obosit sau risipit vreodata.Iubirea e atunci cand inveti sa ii cresti aripi celui de langa tine, si il lasi sa le foloseasca.
sâmbătă, 28 decembrie 2013
vineri, 4 octombrie 2013
Eu
Zilele astea am descoperit ca autobusul e un loc bun de meditatie. Sau poate ca nu e atat de bun, dar era singurul loc in care, presata ca o sarma in cucta, puteam sa imi ascult gandurile, si ele pe mine. Era singurul loc in care, vreme de 7 statii si 3 piese de Led Zeppelin, te aveam doar pentru mine;ma aveam.
Asa ca am zis ca daca tot sunt acolo, as putea sa ma concentrez un pic mai tare si sa te fac sa si simti asta;sa ma simti. Cumva, printre atatea mirosuri noi, incercam sa te adulmec, luat de undeva din amintirea a ce va sa fie. Insa fiecare zdruncinatura si fiecare briza de aer ce patrundea pana in oasele mele la fiecare statie, mi te lua cu sine, miros cu miros. Ma gandeam la privirea ta, si modul in care genele mele au captat-o cu mult inainte sa o vada; de dorul ei. Incepusem sa ma intreb daca ne-am intalnit vreodata; puteai sa fi unul dintre oamenii aceia ce stateau la aceeasi coada cu mine la supermarket;sau poate la coada vecina, unde inaintand mai repede, iti amintesti ca ai uitat sa iei grapefruit, si intorcandu-te m-ai zarit. Sau poate erai pe strada, grabit, amestecat printre ei.
Dar daca erai acolo? Tu intr-un colt al autobusului, eu mereu in mijloc, sprijinindu-mi deznadejdea ca existi de o bara metalica, infectata de vise cu mult mai marunte decat al meu. Imi imaginam cum un ceva inexplicabil ne facea pe amandoi sa ne uitam unul inspre celalalt, in acelasi timp. Turturii ochilor nostri orbi incepura sa loveasca in calatorii nevinovati, determinandu-i sa ne faca loc sufletelor noastre dilatate de atata asteptare. Si ne amestecam, ne jucam, eram tu, eram eu, eram tot, facut dintr-o dorinta pana atunci, latenta.
Din pacate insa, la o curba, razele de soare imi biciuiau ego-ul ce pana atunci se desfatase la gandul ca esti doar al meu, si eu doar a ta; atunci si acolo. Cumva, sub lumina ce mi se asternea pe fruntea latita de atatea intrebari inutile, un gand ca o drujba ruginita taia din mine speranta. Ma intrebam daca exista o "ea". "Ce intrebare stupida", imi spusesem. "Normal ca exista, doar stii si tu asta. Dar ai ales sa ignori. Pentru ca, desi in mod normal conteaza, acum nu conta. Pur si simplu am ales sa il vad pe el ca pe un "mine", si nimic mai mult. Defapt, nici nu putea fi mai mult. Nu am ce da sau lua mai mult decat pe mine. ". Iar dupa ce imi lamurisem problema in legatura cu existenta ei, ma gandeam "Daca ea a starnit in tine o explozie nucleara, eu vreau sa generez in tine un boom existential. Mi-as dori sa fiu suficienta incat micul eu din tine sa se expansioneze destul incat sa poata crea in tine un nou Univers; doar atat."
Tu..!
Asa ca am zis ca daca tot sunt acolo, as putea sa ma concentrez un pic mai tare si sa te fac sa si simti asta;sa ma simti. Cumva, printre atatea mirosuri noi, incercam sa te adulmec, luat de undeva din amintirea a ce va sa fie. Insa fiecare zdruncinatura si fiecare briza de aer ce patrundea pana in oasele mele la fiecare statie, mi te lua cu sine, miros cu miros. Ma gandeam la privirea ta, si modul in care genele mele au captat-o cu mult inainte sa o vada; de dorul ei. Incepusem sa ma intreb daca ne-am intalnit vreodata; puteai sa fi unul dintre oamenii aceia ce stateau la aceeasi coada cu mine la supermarket;sau poate la coada vecina, unde inaintand mai repede, iti amintesti ca ai uitat sa iei grapefruit, si intorcandu-te m-ai zarit. Sau poate erai pe strada, grabit, amestecat printre ei.
Dar daca erai acolo? Tu intr-un colt al autobusului, eu mereu in mijloc, sprijinindu-mi deznadejdea ca existi de o bara metalica, infectata de vise cu mult mai marunte decat al meu. Imi imaginam cum un ceva inexplicabil ne facea pe amandoi sa ne uitam unul inspre celalalt, in acelasi timp. Turturii ochilor nostri orbi incepura sa loveasca in calatorii nevinovati, determinandu-i sa ne faca loc sufletelor noastre dilatate de atata asteptare. Si ne amestecam, ne jucam, eram tu, eram eu, eram tot, facut dintr-o dorinta pana atunci, latenta.
Din pacate insa, la o curba, razele de soare imi biciuiau ego-ul ce pana atunci se desfatase la gandul ca esti doar al meu, si eu doar a ta; atunci si acolo. Cumva, sub lumina ce mi se asternea pe fruntea latita de atatea intrebari inutile, un gand ca o drujba ruginita taia din mine speranta. Ma intrebam daca exista o "ea". "Ce intrebare stupida", imi spusesem. "Normal ca exista, doar stii si tu asta. Dar ai ales sa ignori. Pentru ca, desi in mod normal conteaza, acum nu conta. Pur si simplu am ales sa il vad pe el ca pe un "mine", si nimic mai mult. Defapt, nici nu putea fi mai mult. Nu am ce da sau lua mai mult decat pe mine. ". Iar dupa ce imi lamurisem problema in legatura cu existenta ei, ma gandeam "Daca ea a starnit in tine o explozie nucleara, eu vreau sa generez in tine un boom existential. Mi-as dori sa fiu suficienta incat micul eu din tine sa se expansioneze destul incat sa poata crea in tine un nou Univers; doar atat."
Tu..!
vineri, 16 august 2013
Gri
De ce sa fie totul doar alb sau negru?De ce nu poate sa fie pur si simplu gri?Gri are potential sa fie "noul roz."Nu e radical, nu e nici mestecat peste masura, nici pripit.Nu e yin, dar nici yang, nici intuneric nici lumina.(Oricum, cine zicea ca unul nu e altceva decat absenta celuilalt, trebuie sa fi petrecut mult prea mult timp inchis in zidul propriei imaginatii).Gri nu inseamna nici macar cale de mijloc, nu inseamna sa te complaci;nu e sec, nici monoton, nu poate fi, cand sunt atat de multe nuante de gri mai mult sau mai putin colorate.
Dar poate fi echilibru, poate fi acceptare, atat a propriei persoane, cat si a celor din jur, a faptului ca nu din perfectiune vine frumusetea si bucuria, ci din lucruruile aparent neinsemnate si perfect de imperfecte.Genul acela de lucruri care nu pun presiuni asupra ta si nu iti cer nimic, dar iti ofera prin simpla lor existenta tot.Prietenia poate fi gri, dragostea, locul de munca, parintii, lumea, tot.Griul e imperfect-eu il plac, si el ma place.
Dar poate fi echilibru, poate fi acceptare, atat a propriei persoane, cat si a celor din jur, a faptului ca nu din perfectiune vine frumusetea si bucuria, ci din lucruruile aparent neinsemnate si perfect de imperfecte.Genul acela de lucruri care nu pun presiuni asupra ta si nu iti cer nimic, dar iti ofera prin simpla lor existenta tot.Prietenia poate fi gri, dragostea, locul de munca, parintii, lumea, tot.Griul e imperfect-eu il plac, si el ma place.
joi, 20 septembrie 2012
Eficienta(1.pomodoro)
Nu stiu voi, dar eu am avut mereu probleme in a-mi gestiona timpul.Pe scurt, sunt genul de persoana care se apuca de o mie de treburi odata, si termina niciuna, sau le termina prost.Ideea e ca, de-a lungul timpului, nu de putine ori am fost nevoita sa fac ceea ce aveam de facut pe ultima suta de metri, in graba, si sub stres.Am sa trec peste faptul ca eu lucrez mult mai bine in conditii de stres, si ca imi convenea la culme metoda...si stiti de ce?Pentru ca la un moment dat n-a mai functionat, si atunci a trebuit sa gasesc solutii simple si rapide, care sa ma scape de eventualele batai de cap.
Asa am dat de pomodoro, sau tehinica rosiei.Ei bine, tehnica asta a rosioarei, a fost inventata de un italian Francesco Cirillo, undeva prin anii 80' si utilizata in domeniul managementului.Ceea ce ma intereseaza, si probabil o sa va intereseze si pe voi, e faptul ca aceasta metoda chiar functioneaza, si poate fi aplicata in viata de zi cu zi.
Cum functioneaza?Foarte simplu:e nevoie doar de un timer de bucatarie, pe care il gasesti in orice supermarket, si de putina vointa.Metoda propriu-zisa, presupune ca atunci cand ai de facut o aumita activitate, setezi respectivul timer la 25 de minute, si te apuci de treaba.Toata esenta acestei tehnici, nu sta in faptul ca setezi timerul, ci in faptul ca iti vezi de treaba, adica:in cele 25 de minute, te concentrezi efectiv pe ceea ce ai de facut;nu asculti muzica, nu te uiti la televizor, nu chat-uiesti cu prietenii, nu raspunzi la telefon, nu te apuci de baut/mancat, si orice alta actiune care nu are treaba cu scopul propus.Cand sesiunea de 25 de minute se incheie, rosia va ticai si atunci vei putea lua o pauza de 5 minute, in care te relaxezi, dai un telefon, si alte cele.Ulterior, mai faci o sesiune de 25 de minute de munca, apoi iar pauza, si tot asa, pana cand se succed 4 sesiuni de lucru, si iei o pauza mai lunga, gen 20 de minute.
Asta ar presupune metoda clasica.Eu am incercat sa lucrez in sesiuni de cate 50 de minute, si 10 minute pauza, iar la cate 2 sesiuni pauza mai mare;oarecum e acelasi lucru, si tu iti stabilesti singur intervalele, ideea e ca atunci cand lucrezi te axezi pe asta, iar cand iei nu, te deconectezi total.
Ca sa nu o mai lungesc, o sa spun doar ca, datorita tehnicii pomodoro, am ajuns ca treptat sa ajung sa fac ceea ce imi propun in timp tot mai scurt, ajungand dupa cateva luni de practicare sa reduc timpul de munca la jumatate(am aplicat asta si in invatatul cu 2 saptamani inainte de bac ).De ce sa muncesti 8 ore de exemplu, la o treaba care ar trebui sa iti ia mult mai putin, insa o lungesti pe tot timpul ala, cand poti sa muncesti 4 spre exemplu, si restul timpului sa il folosesti pentru orice altceva?
You should try that!(Voi reveni si cu alte articole despre diverse metode de imbunatatire a eficientei)
Asa am dat de pomodoro, sau tehinica rosiei.Ei bine, tehnica asta a rosioarei, a fost inventata de un italian Francesco Cirillo, undeva prin anii 80' si utilizata in domeniul managementului.Ceea ce ma intereseaza, si probabil o sa va intereseze si pe voi, e faptul ca aceasta metoda chiar functioneaza, si poate fi aplicata in viata de zi cu zi.
Cum functioneaza?Foarte simplu:e nevoie doar de un timer de bucatarie, pe care il gasesti in orice supermarket, si de putina vointa.Metoda propriu-zisa, presupune ca atunci cand ai de facut o aumita activitate, setezi respectivul timer la 25 de minute, si te apuci de treaba.Toata esenta acestei tehnici, nu sta in faptul ca setezi timerul, ci in faptul ca iti vezi de treaba, adica:in cele 25 de minute, te concentrezi efectiv pe ceea ce ai de facut;nu asculti muzica, nu te uiti la televizor, nu chat-uiesti cu prietenii, nu raspunzi la telefon, nu te apuci de baut/mancat, si orice alta actiune care nu are treaba cu scopul propus.Cand sesiunea de 25 de minute se incheie, rosia va ticai si atunci vei putea lua o pauza de 5 minute, in care te relaxezi, dai un telefon, si alte cele.Ulterior, mai faci o sesiune de 25 de minute de munca, apoi iar pauza, si tot asa, pana cand se succed 4 sesiuni de lucru, si iei o pauza mai lunga, gen 20 de minute.
Asta ar presupune metoda clasica.Eu am incercat sa lucrez in sesiuni de cate 50 de minute, si 10 minute pauza, iar la cate 2 sesiuni pauza mai mare;oarecum e acelasi lucru, si tu iti stabilesti singur intervalele, ideea e ca atunci cand lucrezi te axezi pe asta, iar cand iei nu, te deconectezi total.
Ca sa nu o mai lungesc, o sa spun doar ca, datorita tehnicii pomodoro, am ajuns ca treptat sa ajung sa fac ceea ce imi propun in timp tot mai scurt, ajungand dupa cateva luni de practicare sa reduc timpul de munca la jumatate(am aplicat asta si in invatatul cu 2 saptamani inainte de bac ).De ce sa muncesti 8 ore de exemplu, la o treaba care ar trebui sa iti ia mult mai putin, insa o lungesti pe tot timpul ala, cand poti sa muncesti 4 spre exemplu, si restul timpului sa il folosesti pentru orice altceva?
You should try that!(Voi reveni si cu alte articole despre diverse metode de imbunatatire a eficientei)
miercuri, 19 septembrie 2012
Salutare
Dupa o perioada buna in care nu am mai scris pe blog, am decis sa revin la vechea mea dragoste.Totusi, am ales sa fac lucrul acesta intr-o formula noua, renuntand la prafuita mea "Fericire in rate".Nu am sters vechiul blog, intrucat consider ca o parte importanta in procesul de evolutie, este aceea de a-ti aceepta si asuma trecutul, cu tot ceea ce inseamna el(deci veti avea in continuare acces la copilariile mele).
Cat despre noul blog, ei bine...e vorba despre momentul ala in care lumina se stinge si ramai singur, cu gandurile tale;sunt doua posibilitati, le ignori, sau tragi de fiecare sertar din mintea ta, cu riscul ca din ele sa iasa ce nu te astepti.Ei bine, un prieten spunea candva, ca atunci cand vrei sa scrii ceva, niciodata nu vei putea sa scrii ceva bun, atata timp cat iti cenzurezi gandurile.Asa ca am ales sa deschid sertarele, si sa astern aici ceea ce iese din ele, in forma cea mai bruta cu putinta.
Spor la citit!
http://www.youtube.com/watch?v=fnlPYCf0r5Q
Cat despre noul blog, ei bine...e vorba despre momentul ala in care lumina se stinge si ramai singur, cu gandurile tale;sunt doua posibilitati, le ignori, sau tragi de fiecare sertar din mintea ta, cu riscul ca din ele sa iasa ce nu te astepti.Ei bine, un prieten spunea candva, ca atunci cand vrei sa scrii ceva, niciodata nu vei putea sa scrii ceva bun, atata timp cat iti cenzurezi gandurile.Asa ca am ales sa deschid sertarele, si sa astern aici ceea ce iese din ele, in forma cea mai bruta cu putinta.
Spor la citit!
http://www.youtube.com/watch?v=fnlPYCf0r5Q
Abonați-vă la:
Postări (Atom)